← Prima pagină din Blog
3.082 de articole în blog
← Articolul anterior
Articolul următor →

Ordinul nr. 1939/2016 privind stabilirea instituţiilor financiare care au obligaţia de declarare, categoriile de informaţii privind identificarea contribuabililor, precum şi informaţiile de natură financiară referitoare la conturile deschise şi/sau închise de aceştia la instituţiile financiare, instituţiile financiare nonraportoare din România şi conturile excluse de la obligaţia de declarare, regulile de conformare aplicabile de către aceste instituţii în vederea identificării conturilor raportabile de către acestea, precum şi procedura de declarare a acestor informaţii şi a normelor şi procedurilor administrative menite să asigure punerea în aplicare şi respectarea procedurilor de raportare şi diligenţă fiscală prevăzute în instrumentele juridice de drept internaţional la care România s-a angajat

In Monitorul oficial nr. 648 / 2016 a fost publicat Ordinul nr. 1939/2016 privind stabilirea instituţiilor financiare care au obligaţia de declarare, categoriile de informaţii privind identificarea contribuabililor, precum şi informaţiile de natură financiară referitoare la conturile deschise şi/sau închise de aceştia la instituţiile financiare, instituţiile financiare nonraportoare din România şi conturile excluse de la obligaţia de declarare, regulile de conformare aplicabile de către aceste instituţii în vederea identificării conturilor raportabile de către acestea, precum şi procedura de declarare a acestor informaţii şi a normelor şi procedurilor administrative menite să asigure punerea în aplicare şi respectarea procedurilor de raportare şi diligenţă fiscală prevăzute în instrumentele juridice de drept internaţional la care România s-a angajat.

← Prima pagină din Blog
3.082 de articole în blog
← Articolul anterior
Articolul următor →
Ioan Butariu - expert contabil CECCAR
Ioan Butariu - expert contabil CECCAR

Expert contabil
Director Economic

Articole: 3082

Actualizări newsletter

Introdu adresa ta de email mai jos și abonează-te la newsletter-ul nostru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verifică-te te rog ca esti om.