O firmă cu datorii fiscale poate ajunge într-o situație în care ANAF solicită plata și de la administrator, de la o altă persoană implicată în activitatea sa sau de la o altă societate. Pentru aceasta, organul fiscal trebuie să identifice situația prevăzută de lege și să justifice de ce persoana respectivă răspunde pentru sumele urmărite. Simplul fapt că cineva figurează ca administrator ori asociat al unui SRL nu ține locul acestei analize.

Ordinul președintelui ANAF nr. 1.163/2026 detaliază procedura prin care se stabilește răspunderea solidară prevăzută de art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală. Pentru mediul de afaceri, miza este atât patrimonială, cât și documentară: ce decizii au fost luate, de cine, în ce perioadă și cu ce efect asupra posibilității de plată a obligațiilor fiscale.

Ce reglementează noul ordin

Ordinul nr. 1.163 din 29 septembrie 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 859 din 14 octombrie 2026, iar anexele sale în nr. 859 bis din aceeași dată. Procedura este aplicabilă din 14 octombrie 2026 și înlocuiește instrucțiunile aprobate prin Ordinul ANAF nr. 127/2014.

Noile reguli se aplică și procedurilor aflate în curs, cu păstrarea actelor procedurale îndeplinite legal și a efectelor juridice deja produse. Sunt reglementate analiza preliminară, audierea, evaluarea explicațiilor și documentelor, încetarea procedurii, emiterea deciziei și recuperarea sumelor.

Procedura este destinată organelor fiscale centrale. Aplicarea ei trebuie raportată la condițiile legale corespunzătoare fiecărei categorii de persoane vizate.

Ce înseamnă răspunderea solidară

Prin decizia de răspundere solidară, ANAF individualizează pe numele altei persoane obligația de a plăti creanțe datorate de debitorul principal, în condițiile și limitele legii. Pentru fiecare persoană trebuie emisă o decizie proprie, fundamentată pe situația sa.

Creanța nu poate fi încasată de mai multe ori numai pentru că există mai mulți obligați la plată. Stingerea totală sau parțială trebuie reflectată corespunzător în evidențele debitorului și ale persoanelor răspunzătoare. Calitatea de administrator al unui SRL nu echivalează, prin ea însăși, cu o obligație personală pentru toate restanțele societății.

Nu toate cazurile presupun declararea insolvabilității și nu toate au aceleași cerințe privind reaua-credință. O analiză corectă începe cu identificarea temeiului legal concret și a condițiilor sale.

Răspunderea pentru datoriile debitorului declarat insolvabil

În aplicarea art. 25 alin. (2), procedura cere declararea prealabilă a insolvabilității debitorului potrivit Codului de procedură fiscală. Aceasta este distinctă de insolvența judiciară. Un sold restant, o dificultate de trezorerie și deschiderea unei proceduri judiciare nu pot fi folosite ca situații echivalente.

Dobândirea cu rea credință a activelor debitorului

Poate fi vizată persoana fizică sau juridică ce a dobândit active înainte de declararea insolvabilității, cu rea-credință, de la debitorul care și-a provocat astfel insolvabilitatea. ANAF trebuie să identifice bunurile, documentele și data transferului, situația patrimonială înainte și după operațiune și efectul asupra recuperării creanței.

Pot conta prețul vădit inferior celui de piață, lipsa plății efective, caracterul fictiv al operațiunii sau folosirea în continuare a bunului de către debitor. Legăturile dintre părți se analizează împreună cu celelalte date; ele nu înlocuiesc demonstrarea condițiilor legale. Procedura limitează răspunderea la valoarea activului dobândit cu rea-credință.

Provocarea insolvabilității prin înstrăinarea sau ascunderea bunurilor

Administratorii, asociații, acționarii și alte persoane pot răspunde dacă au provocat insolvabilitatea prin înstrăinarea ori ascunderea cu rea-credință a activelor. Sunt analizate inclusiv transferurile către persoane afiliate sau interpuse, omisiunea evidențierii bunurilor și operațiunile care le scot din patrimoniul urmăribil.

O vânzare reală, justificată economic și plătită trebuie evaluată pe baza documentelor sale. Pentru angajarea răspunderii, ANAF trebuie să stabilească efectul conduitei asupra patrimoniului și legătura cu insolvabilitatea. Limita prevăzută de procedură se raportează la valoarea activelor înstrăinate ori ascunse cu rea-credință, determinată potrivit naturii bunurilor și regulilor aplicabile.

Neîndeplinirea obligației de a cere deschiderea insolvenței

Acest caz privește administratorul care, în perioada mandatului, cu rea-credință, nu a cerut deschiderea insolvenței deși avea obligația legală. Verificarea presupune stabilirea momentului în care obligația a apărut, a duratei mandatului și a conduitei administratorului după acel moment.

Pot fi relevante continuarea acumulării datoriilor, direcționarea resurselor către alte persoane și lipsa unor demersuri reale de redresare. În aceeași analiză trebuie examinate măsurile documentate pentru finanțare, recuperarea creanțelor, restructurare sau alte soluții legale. Aceste demersuri trebuie evaluate în context; existența lor nu oferă o exonerare automată.

Sumele urmărite sunt cele aferente perioadei relevante a mandatului, rămase neachitate la declararea insolvabilității și existente în sold la stabilirea răspunderii. Data numirii și cea a încetării mandatului trebuie corelate cu perioadele fiscale și scadențele obligațiilor.

Determinarea nedeclarării sau neplății obligațiilor fiscale

Pot fi vizați administratorii ori alte persoane care au determinat cu rea-credință nedeclararea sau neachitarea obligațiilor debitorului declarat insolvabil. Procedura menționează fapte precum neînregistrarea operațiunilor, evidențe contabile nereale și declarații necorelate cu contabilitatea.

ANAF trebuie să individualizeze atribuțiile persoanei, acțiunile sau omisiunile sale și legătura cu obligațiile fiscale. O diferență contabilă, o declarație rectificată ori o dificultate temporară de trezorerie trebuie analizată în situația concretă, fără a fi transformată singură într-o concluzie privind reaua-credință.

Restituiri sau rambursări bugetare necuvenite

Răspunderea poate privi administratorul ori altă persoană care a determinat cu rea-credință obținerea unor sume necuvenite de la buget. Se verifică documentele și informațiile folosite, operațiunile economice și modul în care persoana a contribuit la restituire sau rambursare.

Procedura cere identificarea sumelor efectiv restituite ori rambursate fără a fi cuvenite, a recuperărilor sau compensărilor intervenite și a soldului rămas. Pentru un decont de TVA analizat ulterior, trebuie explicate motivul pentru care suma este considerată necuvenită și conduita imputată persoanei.

Acumularea datoriilor și sustragerea de la plată în contextul insolvenței

Art. 25 alin. (2¹) are un domeniu separat: debitorul pentru care s-a solicitat deschiderea insolvenței. Procedura cere analizarea cumulativă a acumulării obligațiilor fiscale și a sustragerii de la plata acestora, determinate cu rea-credință.

ANAF trebuie să arate atât conduita care a dus la menținerea ori creșterea restanțelor, cât și acțiunile prin care plata sau recuperarea lor a fost împiedicată, diminuată ori eludată. Sunt relevante, în funcție de caz, retragerile nejustificate, transferurile de fonduri, ascunderea activelor și operațiunile fără justificare economică.

Analiza poate cuprinde și obligații curente născute după solicitarea deschiderii insolvenței, dacă au devenit restante, există în sold și sunt legate de conduita persoanei în perioada relevantă. Nu este suficientă includerea tuturor datoriilor dintr-un extras de evidență fiscală, fără această corelare.

Procedura delimitează și creanțele altor creditori bugetari care au obligația înscrierii la masa credală. Recuperarea ajutoarelor de stat urmează reglementările speciale aplicabile, fără extinderea nediferențiată a acestui mecanism.

Alte categorii de persoane vizate

Asocieri fără personalitate juridică și întreprinderi familiale

Pentru asociații și membrii acestor forme de organizare, condițiile sunt legate de participare și de obligațiile fiscale datorate de forma respectivă, potrivit legii. Reprezentanții legali sunt analizați distinct, inclusiv sub aspectul relei-credințe în determinarea nedeclarării sau neplății. Regula nu trebuie transpusă automat la simpla deținere a părților sociale într-un SRL.

Terții popriți

Un terț poprit poate fi o firmă care datorează bani debitorului urmărit, o instituție de credit sau o altă entitate care primește legal o adresă de poprire. După comunicare, trebuie respectate obligațiile de indisponibilizare și virare prevăzute de lege.

Răspunderea este legată de sumele sustrase indisponibilizării. Procedura cere verificarea adresei, a comunicării, a sumelor datorate și a conduitei ulterioare. Limitele se raportează inclusiv la suma din poprire, suma datorată debitorului și soldul fiscal rămas.

Exemplu ilustrativ: o firmă datorează partenerului urmărit 20.000 lei, iar poprirea privește 100.000 lei. Dacă plătește cei 20.000 lei partenerului cu încălcarea popririi, analiza răspunderii privește suma care trebuia indisponibilizată, în limitele legale. Datoria fiscală de 100.000 lei nu devine automat datoria integrală a terțului.

Declarațiile reprezentantului legal către bancă

Există un caz distinct pentru declarația dată cu rea-credință băncii privind lipsa altor disponibilități, în contextul plăților salariale permise de lege din conturile poprite. Se verifică situația reală a banilor, declarația, plățile permise și destinația efectivă a sumelor.

O declarație necorelată cu extrasele de cont ori folosirea banilor în alte scopuri poate fi relevantă pentru analiză. ANAF trebuie însă să stabilească legătura cu sumele sustrase și să respecte limitele prevăzute pentru acest caz.

Emitenții și confirmatorii garanțiilor

Instituțiile de credit și societățile de asigurare prevăzute de lege pot răspunde dacă nu virează sumele solicitate legal în executarea unei scrisori de garanție sau polițe de asigurare de garanție. Analiza include condițiile instrumentului, solicitarea ANAF și suma nevirată. Nu poate fi depășită, între altele, suma garantată și rămasă efectiv de plată în condițiile legii.

Ce se verifică la transferurile dintre societăți

Procedura reglementează și răspunderea unei persoane juridice aflate într-o relație de control direct, indirect sau comun cu debitorul declarat insolvabil ori insolvent, în condițiile art. 25 alin. (3) lit. a).

Una dintre verificările esențiale privește activele preluate de la debitor: valoarea lor contabilă trebuie să reprezinte cel puțin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor societății dobânditoare. Raportarea se face, așadar, la patrimoniul dobânditorului. ANAF trebuie să analizeze și legătura dintre operațiunile respective, diminuarea patrimoniului debitorului și imposibilitatea recuperării obligațiilor fiscale.

Exemplu ilustrativ: dacă activele preluate au valoarea contabilă de 600.000 lei, iar totalul activelor dobânditorului este de 1.000.000 lei la momentul relevant al analizei, ponderea este de 60%. Pragul este depășit, dar calculul nu dovedește singur răspunderea. Trebuie analizate relația de control, perioada, efectele operațiunii și legătura cu imposibilitatea recuperării obligațiilor fiscale.

Controlul se raportează la majoritatea drepturilor de vot, iar controlul indirect se poate exercita prin alte persoane. Procedura limitează răspunderea, în această ipoteză, la valoarea activului dobândit. Documentarea unei reorganizări în grup trebuie să includă justificarea economică, valorile contabile și efectele asupra capacității debitorului de a-și plăti datoriile.

Cum se analizează reaua credință

Procedura enumeră împrejurări care pot fi relevante: retrageri de numerar fără justificare economică, ascunderea activelor, operațiuni fictive, înstrăinări subevaluate sau folosirea unor entități controlate pentru diminuarea patrimoniului debitorului.

Aceste indicii trebuie analizate împreună cu documentele și situația concretă. Contează atribuțiile persoanei, perioada în care a intervenit și legătura dintre conduita sa și obligațiile fiscale rămase neachitate.

Un aspect important privește utilizarea lichidităților. Regula generală din procedură distinge cheltuielile necesare susținerii activității de alte destinații ale banilor. Plata materiilor prime necesare unei comenzi nu poate fi evaluată izolat, în același mod ca un transfer fără justificare economică în beneficiul unei persoane afiliate. Natura și necesitatea plății trebuie însă documentate; această distincție nu oferă o exonerare generală de răspundere.

Pentru ce sume poate fi stabilită răspunderea

Analiza vizează obligațiile principale și accesoriile restante existente în evidența fiscală, aferente perioadei și conduitei relevante pentru persoana vizată. Organul fiscal trebuie să individualizeze datoriile și legătura lor cu faptele reținute.

Limitele diferă în funcție de temei. De exemplu, pentru anumite dobândiri de active ori înstrăinări sau ascunderi de bunuri, procedura stabilește limite raportate la valoarea activelor respective. Nu trebuie presupus că întregul sold fiscal al firmei poate fi cerut automat oricărei persoane analizate.

Obligațiile pentru care dreptul de a cere executarea silită este prescris nu intră în această procedură. Totodată, plata sau stingerea prin altă modalitate legală trebuie reflectată în evidențele persoanelor care răspund pentru aceeași creanță, în limita sumelor stinse.

Ce informații poate folosi ANAF

Verificarea poate include contabilitatea, declarațiile, extrasele bancare, registrul de casă, contractele și documentele privind activele. Procedura prevede utilizarea informațiilor din ONRC, evidențe de publicitate imobiliară și alte registre patrimoniale, precum și date din e-Factura, SAF-T și declarații informative.

Documentele pot fi cerute și unor terți. Analiza unui transfer poate cuprinde plata prețului, predarea, utilizarea bunului, înregistrările ambelor părți și legăturile dintre ele. Neconcordanțele trebuie lămurite pe baza operațiunilor reale.

Declanșarea procedurii

Procedura începe pe baza unui referat motivat, întocmit de organul de executare silită sau de o altă structură competentă. Referatul trebuie să identifice persoana, temeiul, faptele, perioada, obligațiile și documentele relevante. Dacă sunt vizate mai multe persoane, analiza trebuie individualizată pentru fiecare.

După aprobarea declanșării, persoana este notificată pentru audiere. Notificarea nu este decizia prin care se stabilește obligația de plată. Etapa permite prezentarea explicațiilor și a documentelor înainte ca organul fiscal să decidă dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii.

Audierea și documentele prezentate în apărare

Înainte de emiterea deciziei, persoana vizată trebuie să aibă posibilitatea de a consulta documentația și de a-și prezenta poziția. Poate formula obiecții, poate depune înscrisuri și poate fi asistată ori reprezentată în condițiile legii.

Pentru pregătirea punctului de vedere sunt utile întrebări concrete: ce faptă mi se impută, în ce perioadă, ce atribuții aveam, ce documente o susțin și cum este calculată suma? Răspunsul trebuie organizat în aceeași ordine, cu trimiteri la actele relevante.

Art. 26 din Codul de procedură fiscală prevede nulitatea deciziei emise fără audierea persoanei, păstrând cazurile în care legea consideră audierea îndeplinită. De aceea, neparticiparea nu trebuie confundată cu inexistența unei convocări legale.

Demers	Termen	Precizare
Stabilirea audierii	Cel mult 10 zile lucrătoare de la comunicarea notificării	Termenul poate fi prelungit pentru motive justificate, cu aprobarea prevăzută de procedură.
Opțiunea pentru videoconferință	2 zile lucrătoare de la comunicarea notificării	Se exercită prin SPV, în condițiile Ordinului nr. 705/2026 și ale modelului notificării.
Punctul de vedere scris după audiere	5 zile lucrătoare de la audiere	Poate fi însoțit de documente care susțin explicațiile.

Audierea prin videoconferință este disponibilă în condițiile procedurii pentru persoanele înregistrate în SPV. Întâlnirea este înregistrată, iar minuta se comunică electronic. Pentru audierea la sediu se întocmește proces-verbal, din care un exemplar revine persoanei audiate ori reprezentantului. Refuzul de semnare se consemnează și nu împiedică, prin el însuși, continuarea procedurii.

Ignorarea convocării nu oprește demersurile ANAF. După neprezentarea la primul termen se transmite o nouă notificare, iar neprezentarea și la al doilea termen permite considerarea audierii ca îndeplinită. Același efect este prevăzut pentru refuzul explicit de prezentare. O apărare utilă presupune răspuns la faptele și sumele imputate, susținut prin documente verificabile.

Procedura se poate închide fără stabilirea răspunderii

Declanșarea verificărilor poate fi urmată de încetarea procedurii dacă elementele sunt insuficiente, obligațiile urmărite au fost stinse, sumele nu aparțin perioadei relevante pentru persoana vizată sau există o altă cauză legală care împiedică demersul.

În aceste situații, organul fiscal întocmește referatul de încetare și înștiințează persoana vizată. De aceea, explicațiile și documentele depuse la audiere pot influența rezultatul analizei înainte de emiterea unei decizii de răspundere.

Decizia ANAF și termenele care trebuie urmărite

Dacă sunt reținute suficiente elemente, ANAF emite o decizie distinctă pentru fiecare persoană. Aceasta trebuie să arate faptele, temeiul legal, perioada analizată, natura și cuantumul sumelor, legătura de cauzalitate și răspunsul motivat la punctul de vedere prezentat. O apărare bazată pe documente necesită un răspuns raportat la acele argumente. Menționarea altor persoane obligate în solidar nu înlocuiește motivarea propriei răspunderi.

Termenul de plată depinde de data comunicării deciziei:

• pentru comunicarea în intervalul 1–15 al lunii, plata se face până la data de 5 a lunii următoare, inclusiv;
• pentru comunicarea în intervalul 16–31, plata se face până la data de 20 a lunii următoare, inclusiv.

Aceste termene se aplică potrivit art. 156 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, cu respectarea regulilor legale de calcul al termenelor. La împlinirea termenului de plată, decizia dobândește caracter executoriu.

Termenul general pentru contestația administrativă este de 45 de zile de la comunicare. Contestația se depune la organul fiscal central emitent. Ulterior, decizia de soluționare și actul fiscal pot fi atacate în contencios administrativ, în condițiile legii.

O contestație poate examina atât procedura, cât și fondul: audierea, individualizarea faptelor, perioada, probele privind reaua-credință unde aceasta este cerută, legătura de cauzalitate, cuantumul și respectarea limitelor legale. Argumentele trebuie raportate la propriul caz, cu documentele corespunzătoare.

Depunerea contestației nu suspendă automat executarea actului fiscal. Suspendarea este un demers separat, în condițiile legii, inclusiv ale art. 278 din Codul de procedură fiscală. Termenul de plată și cel de contestare au funcții diferite și nu trebuie confundate.

Măsurile asigurătorii și stingerea sumelor

În cursul procedurii pot fi dispuse măsuri asigurătorii dacă există pericolul sustragerii, ascunderii ori risipirii patrimoniului, cu afectarea colectării, și sunt îndeplinite condițiile legale. Aceste măsuri trebuie deosebite de executarea silită pentru recuperarea unei obligații devenite executorii.

Sumele recuperate de la persoana răspunzătoare trebuie corelate cu evidența debitorului principal. Dacă datoria este stinsă parțial de unul dintre obligați, se urmărește numai soldul rămas. La stingerea integrală, măsurile de executare pentru acea datorie trebuie să înceteze.

Procedura precizează și că, dacă răspunderea a fost stabilită înainte de radierea debitorului principal sau de decesul debitorului persoană fizică, persoanele răspunzătoare rămân obligate pentru creanțele din decizie, potrivit legii. Dispariția ulterioară a debitorului nu echivalează cu stingerea sumelor deja stabilite.

Rolul celor opt anexe

Anexele descriu procedura și documentele folosite de organele fiscale. Persoana vizată trebuie să înțeleagă ce reprezintă actul primit și în ce etapă se află dosarul; modelele nu sunt, în ansamblu, formulare pe care aceasta trebuie să le completeze.

Ce merită pregătit din timp

Pentru administratori și departamentele financiar-contabile, o măsură practică este păstrarea documentelor care explică deciziile luate în perioadele cu dificultăți de plată: situații de trezorerie, extrase bancare, justificări ale cheltuielilor necesare activității, documente privind transferurile de active și corespondența despre recuperarea creanțelor sau finanțarea firmei.

Pregătirea începe cu o cronologie: perioada mandatului sau a atribuțiilor, nașterea și scadența obligațiilor, transferurile patrimoniale, plățile, măsurile de redresare și comunicările ANAF. Pentru schimbările de administrator, documentele de predare și cele privind mandatul pot clarifica perioada și responsabilitățile efective.

La primirea unei notificări, explicațiile trebuie să răspundă punctual constatărilor și să indice actele care le susțin. Separarea informațiilor verificabile de presupuneri permite stabilirea faptelor, a persoanelor care puteau decide și a modului în care operațiunile au influențat plata datoriilor.

Baza legală

• Ordinul președintelui ANAF nr. 1.163/29.09.2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 859/14.10.2026, în special art. 1–4 și 6.
• Anexele nr. 1–8, publicate în Monitorul Oficial nr. 859 bis/14.10.2026: anexa nr. 1, capitolele I–XI, pct. 1–87; anexele nr. 2–8, modelele documentelor procedurale.
• Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în special art. 25, 26, 156, 213, 270 și 278.