Contractul individual de muncă pe durată determinată permite angajarea pentru o perioadă limitată, în situațiile prevăzute de Codul muncii. Această formă de angajare reprezintă o excepție de la regula contractului pe durată nedeterminată și presupune respectarea unor condiții privind încheierea, prelungirea și drepturile salariaților.
Încheierea și prelungirea contractului – art. 82 din Codul muncii
Contractul se încheie obligatoriu în formă scrisă și trebuie să precizeze expres durata pentru care este valabil.
Art. 82 alin. (3) prevede posibilitatea prelungirii și după expirarea termenului inițial, cu acordul scris al părților, pentru perioada necesară realizării unui proiect, program sau unei lucrări.
Între aceleași părți se pot încheia succesiv cel mult trei contracte pe durată determinată. Contractele încheiate în termen de trei luni de la încetarea unui contract pe durată determinată sunt considerate succesive și nu pot depăși 12 luni fiecare.
Situațiile în care este permisă angajarea pe durată determinată – art. 83 din Codul muncii
Angajatorul poate utiliza acest tip de contract numai în cazurile prevăzute de lege:
- înlocuirea unui salariat al cărui contract este suspendat, cu excepția participării acestuia la grevă;
- creșterea sau modificarea temporară a structurii activității;
- desfășurarea unor activități sezoniere;
- aplicarea unor măsuri legale care favorizează temporar anumite categorii de persoane fără loc de muncă;
- angajarea unei persoane care îndeplinește condițiile de pensionare pentru limită de vârstă în cel mult cinci ani de la angajare;
- ocuparea unei funcții eligibile într-o organizație sindicală, patronală sau neguvernamentală, pe durata mandatului;
- angajarea pensionarilor care pot cumula legal pensia cu salariul;
- realizarea unor lucrări, proiecte sau programe ori alte situații prevăzute expres de legi speciale.
Prin urmare, simpla preferință a angajatorului pentru un contract temporar nu este suficientă: angajarea trebuie să se încadreze într-unul dintre cazurile legale.
Durata maximă a contractului – art. 84 din Codul muncii
Un contract individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pentru mai mult de 36 de luni. Această limită trebuie analizată împreună cu regulile distincte privind contractele succesive.
Pentru contractul încheiat în vederea înlocuirii unui salariat cu contractul suspendat, legea stabilește un reper specific: acesta expiră când încetează motivele care au determinat suspendarea contractului titularului.
Perioada de probă – art. 85 din Codul muncii
Perioada de probă este opțională și are limite exprimate în zile lucrătoare:
| Durata contractului / funcția | Perioada maximă de probă |
|---|---|
| Contract mai scurt de 3 luni | 5 zile lucrătoare |
| Contract între 3 și 6 luni | 15 zile lucrătoare |
| Contract mai lung de 6 luni | 30 de zile lucrătoare |
| Contract mai lung de 6 luni – funcție de conducere | 45 de zile lucrătoare |
Informarea despre posturile vacante – art. 86 din Codul muncii
Angajatorul trebuie să informeze salariații cu contract pe durată determinată despre posturile vacante sau care urmează să devină vacante și care corespund pregătirii lor profesionale.
Informarea se face printr-un anunț afișat la sediul angajatorului. O copie se transmite imediat sindicatului sau reprezentanților salariaților. Accesul la aceste posturi trebuie asigurat în condiții egale cu cele aplicabile salariaților angajați pe durată nedeterminată.
Egalitatea de tratament – art. 87 din Codul muncii
Durata limitată a contractului nu justifică, prin ea însăși, condiții de angajare sau de muncă mai puțin favorabile. Diferențele de tratament față de salariații permanenți comparabili sunt permise numai dacă există motive obiective.
Comparația se face cu un salariat angajat pe durată nedeterminată în aceeași unitate, care desfășoară o activitate identică sau similară, ținând cont de calificarea și aptitudinile profesionale.
Dacă nu există un asemenea salariat, reperele sunt contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, reglementările legale din domeniu.
