Alocatia de stat pentru copii in vigoare de la 1 ianuarie 2012

Potrivit OUG nr. 124/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative care reglementeaza acordarea de beneficii de asistenta sociala, de la 1 ianuarie 2012 cuantumul alocatiei de stat pentru copii se stabileste in raport cu indicatorul social de referinta, denumit in continuare ISR, dupa cum urmeaza:

a) 0,4 ISR pentru copiii cu varsta de pana la 2 ani (sau de pana la 3 ani, in cazul copilului cu handicap);
b) 0,084 ISR pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 2 ani si 18 ani, precum si pentru tinerii care au implinit varsta de 18 ani, care urmeaza cursurile invatamantului liceal sau profesional, organizate in conditiile legii, pana la terminarea acestora;
c) 0,168 ISR pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 3 ani si 18 ani, in cazul copilului cu handicap, conform prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Titular al dreptului la alocatia de stat pentru copii este copilul.

Alocatia de stat pentru copiii cu varsta de pana la 2 ani (sau de pana la 3 ani, in cazul copilului cu handicap) se cumuleaza cu indemnizatia lunara, stimulentul lunar sau stimulentul de insertie, prevazute de OUG nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, respectiv de OUG nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor. 

Valoarea indicatorului social de referinta (ISR) este in prezent de 500 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verifică-te te rog ca esti om.